Maria-Luisa Andrici

Maria-Luisa Andrici s-a născut la data de 14 octombrie 1999, în localitatea Verona din Italia.

A început studiul pianului la vârsta de 5 ani, un an mai târziu câștigând premiul I la categoria ei de vârstă, în cadrul Concursului Național de Interpretare Instrumentală „Carl Czerni” din Piatra Neamț. A absolvit Colegiul Național de Arte „Octav Bancilă” din Iași, clasa de pian, prof. Alexa Claudia.

Drumul său muzical s-a conturat prin participarea activă la olimpiade, masterclass-uri și concursuri atât la nivel național, cât și internațional. În vara anului 2022, a finalizat studiile de licență la „Universitatea Națională de Muzică București”, specializarea orgă, sub îndrumarea domnului profesor Dan Racoveanu. Pe parcursul celor patru ani de studenție, a susținut concerte de orgă, iar în 2020 a fost laureată a Concursului Național de Interpretare „Ada Ulubeanu”. În perioada 16-18 mai 2022, a participat la Masterclass-ul susținut de organistul Jean-Baptiste Robin în cadrul Bucharest Organ Fest Cantus Ecclesiae ediția a II-a.

Din septembrie 2022, este studentă a Conservatorului din Lugano, Elveția, unde urmează cursul „Master of Arts in Music Perfomance” sub îndrumarea profesorului Stefano Molardi.

Dincolo de pregătirea muzicală, Maria-Luisa a dorit încă de mică să își pună talentul în slujba oamenilor. Este una dintre promotoarele proiectului „Să dăruim iubire”, implementat în 2009 pentru a veni în sprijinul copiilor din deșertul Chalbi, Kenya. Prin evenimente, recitaluri, turnee și concerte vocale și instrumentale în țară și în alte părți ale lumii, a contribuit la conștientizarea problemelor și la ajutorarea acestor copii.