Ajuns la a patra sa ediţie, Turneul național „Orgile României” continuă incursiunea în istoria acestui fabulous instrument pe teritoriul României, invitând la descoperiri şi redescoperiri ale unui tezaur cultural ascuns. Între 3 iulie si 28 august, recitaluri extraordinare în săli de concert, catedrale şi biserici catolice şi evanghelice din întreaga tară, susţinute de tânărul organist Eduard Antal.
Înaintea ediției din 2022, Eduard Antal declara: „Cred că de-a lungul timpului turneul s-a transformat în ceva mai profund și mai important decât o înșiruire de concerte. Simt să turneul a devenit o comunitate, o familie a organizatorilor, gazdelor și ascultătorilor.”
– INTRAREA ESTE LIBERĂ –
„Tot mai des suntem înconjurați de realități macro, fie că vorbim despre globalizare, pandemie sau conflict militar, toate au o doză de negativitate, dar cum ar fi să descoperim și să ne concentrăm asupra lucrurilor pozitive din jurul nostru? Din această perspectivă, repertoriul propus în acest an intenționează să surprindă unele din cele mai frumoase lucrări compuse în spațiul european. Astfel, buchetul repertorial va cuprinde compozitori din Franța, Germania, Anglia, Italia, Spania, Ungaria, dar va cuprinde și teme românești pentru că turneul este despre lucrurile bune și frumoase din jurul nostru.” – Eduard Antal.
Aflat la mijlocul turneului, Eduard Antal declara: „Concertele din luna iulie au însemnat pentru mine o nouă șansă de a descoperi instrumente, locuri și oameni. Bineînțeles, aveam unele proiecții și așteptări pozitive, dar acestea au fost amplificate de realitatea din teren. În prima parte a turneului am parcurs peste 2000 de km și am avut șansa să descopăr România așa cum nu o mai văzusem până acum. De la oamenii prezenți în număr foarte mare la toate cele cinci concerte, până la peisajele mirifice care îmi tăiau respirația, totul a fost minunat.
Consider că este o mare șansă pentru orice artist să se simtă apreciat în patria sa, iar eu mă simt unul dintre cei privilegiați, abia aștept să revin în Moldova, zona mea natală și să susțin cele trei concerte programate la Bacău, Cacica și Iași. La Bacău va fi un concert premieră pentru turneu deoarece voi avea bucuria de a susține concertul de inaugurare a noii orgi de la Biserica Fericitul Ieremia. Un astfel de eveniment implică un anume tip de repertoriu, motiv pentru care am ales să prezint publicului și alte lucrări decât cele anunțate anterior. Invit toți oamenii de bunăvoință să vină să asculte și să savureze frumusețea și puritatea muzicii de orgă.”
Adresă: Strada General H. M. Berthelot 19, București
Adresă: Piața Albert Huet FN, Sibiu
Adresă: Strada Lucian Blaga 2, Deva
Adresă: Piața George Enescu 1, Arad
Adresă: Piața Catedralei, Vinga, jud. Arad
Adresă: Strada Digul Bârnat 15, Bacău
Adresă: Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 26, Iași
Adresă: Strada Principală, Cacica, jud. Suceava
Adresă: Curtea Johannes Honterus 2, Brașov
Adresă: Strada Lungă, Codlea, jud. Brașov
Cu sprijinul
Coproducători
Parteneri locali
Parteneri culturali
Parteneri media